Am mers după marea minune românească din Taiwan: Unde a dispărut „nava spațială” a lui Dorin Ștefan

Publicat: 10/07/2013, 15:04
Actualizat: 29/07/2014, 19:16

Arhitectul român Dorin Ștefan câștiga, în 2010, un concurs de design pentru un turn care urma să fie situat în Taichung (Taiwan) și care să rivalizeze cu celebrul Taipei 101, clădire clasată – din punct de vedere al înălțimii – pe locul 4 în lume.

Propunerea lui Dorin Ștefan, „Floating Observatories”, reprezenta un turn de peste 300 de metri înălțime, cu mai multe zepeline de o parte și de alta, care urmau să urce și să coboare de-a lungul clădirii. Din originalele ascensoare, turiștii puteau admira orașul.

Deși a impresionat pe toată lumea, turnul lui Dorin Ștefan nu a mai fost construit, deoarece concursul a fost unul conceptual, a explicat pentru gândul Barry Cheng, organizatorul competiției. Un an mai târziu, arhitecții din Taichung, conduși de Cheng, au organizat un nou concurs, care de această dată urma să aibă ca finalitate construirea unui turn-simbol al Taiwanului. Dorin Ștefan a participat din nou, cu o versiune mai realizabilă a turnului „Floating Observatories”, însă a ieșit pe locul 3.

„Am rămas impresionat, Taiwanul se întreabă și acum unde e turnul”

Barry Cheng a precizat că a rămas impresionat de turnul lui Dorin Ștefan și s-a declarat dezamăgit că acesta nu a fost construit.

„Ideea lui Dorin Ștefan a fost foarte diferită de toate celelalte, de asta a câștigat. În Taiwan, chiar și acum oamenii întreabă de ce nu se construiește turnul lui. Eu am rămas impresionat, dar a fost un concurs conceptual. Ne-am dat seama că nu pot sta oameni înăuntru, e prea periculos, din cauza condițiilor meteo și a greutății la care ar fi supuse observatoarele plutitoare”, a declarat Barry Cheng.

Barry Cheng prezintă pentru gândul proiectul lui Dorin Ștefan

Dorin Ștefan și colegii care au proiectat turnul „Floating Observatories” au primit un premiu de 100.000 de dolari pentru câștigarea concursului conceptual, conform lui Cheng. „Nu s-a pus problema să ne despăgubească pentru că nu s-a mai construit. Taiwanezii au făcut studiul de fezabilitate și au ajuns la concluzia că zepelinele trebuie să fie mai ușoare ca aerul, pentru ca proiectul să fie realizabil. Au spus că le-ar mai trebui zece ani să aibă tehnologia necesară pentru a construi zepelinele”, a declarat Dorin Ștefan pentrugândul.

A doua propunere a lui Dorin Ștefan – dispozitive zburătoare „nelocuite”

La concursul din 2011, arhitectul român a înscris un turn mai înalt, de aproape 350 de metri, în jurul căruia urmau să zboare zepeline, însă fără oameni înăuntru. „Dorin Ștefan a proiectat zepelinele ca pe niște dispozitive digitale uriașe. Oamenii urmau să trimită fotografii din telefon către zepelinele respective, iar acestea să le afișeze pe toată suprafața”, a declarat Barry Cheng.

Arhitectul taiwanez crede că această idee nu este la fel de bună ca prima, dar îl laudă pe Dorin Ștefan pentru că a crezut în turnul său și a încercat să-l facă mai „realizabil”. „În cazul celui de-al doilea proiect, toată atenția ar fi fost atrasă de dispozitivele digitale zburătoare. De ce ar mai fi fost nevoie de turn?”, se întreabă Barry Cheng.

Dorin Ștefan știe că, dacă ar fi fost construit, turnul „Floating Observatories” ar fi devenit cunoscut în întreaga lume. „Ar fi devenit un simbol pentru Taichung, pentru Taiwan și nu numai”, a declarat arhitectul român.

Cine a câștigat concursul din 2011: „Tot turnul lui Dorin Ștefan e mai bun”

Concursul din 2011 a fost câștigat de o echipă de arhitecți japonezi, care au proiectat un turn sub forma ramurilor de banyan, un copac tradițional din estul Asiei.

Proiectul, numit „21st century oasis”, va adăposti un muzeu la primele cinci etaje și o grădină plutitoare pe acoperiș, de unde turiștii pot admira panorama Taichungului. În rest, turnul va fi doar o uriașă „schelă”, cu lifturi de o parte și de alta. Construcția „21st century oasis” a început în urmă cu o lună, cu evaluarea de mediu, și va fi gata la finalul anului viitor, susține Barry Cheng.

Proiectul 21st Century Oasis. Sursa foto skyscrapercity.com

Cheng, care nu a făcut parte din juriu la niciunul dintre cele două concursuri, spune că, pentru el, tot turnul lui Dorin Ștefan rămâne cel mai bun. Arhitectul român a câștigat încă 50.000 de dolari fiindcă proiectul său a fost ales între primele.

Proiectul lui Dorin Ștefan, realizabil: „Poate va fi construit exact cum l-a proiectat el”

Cheng crede că turnul lui Dorin Ștefan s-ar potrivi într-un parc tematic. „Dacă ar fi într-un parc de distracții, ar putea fi mai mic și nu ar mai fi periculos de construit. Ți-ai putea duce copiii sau logodnica acolo. Sau poate, în viitor, turnul va fi construit exact așa cum l-a proiectat Dorin Ștefan”, a declarat Barry Cheng.

Foto gândul

Arhitectul taiwanez se întreabă, la doi ani de la terminarea concursului, dacă Taichung are într-adevăr nevoie de un turn pentru a-și crea o identitate în lume. „Chiar avem nevoie de un turn ca să demonstrăm că suntem grozavi? Parisul a făcut asta din 1889 (n.r. anul inaugurării Turnului Eiffel)”, a declarat Cheng.

Răspunsul ar putea fi unul pozitiv în cazul în care turnul ar fi „Floating Observatories”. „În viitor, se va putea construi. Poate devin agentul lui Dorin Ștefan”, a încheiat Cheng, amuzat.

DĂ LIKE PAGINII GÂNDUL EXCLUSIV PENTRU JURNALISM DE CALITATE: REPORTAJE, ANCHETE, ANALIZE ȘI COMENTARII, NUMAI PE GÂNDUL EXCLUSIV

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...